Total Pageviews

Saturday, August 11, 2012

New message from Erika Zlota Si Dosare ale Securitatii:nadia Comaneci- Karoly - olgalazin@gmail.com - Gmail

New message from Erika Zlota - olgalazin@gmail.com - Gmail:
1.

Erika Zlota7:33am Aug 11
Szia Draga Olga! Nagyon nagyon orultem, hogy osszefutottunk a Magyar Hazban! Istenien nezel ki! A jo kedvedet es a pozitiv hozzaallasodat mindenkinek tanitai kellene. Bizom benne ha idonk engedi mindenkeppen tudunk talalkozni legalabb egy kave erejeig. Jo hetveget es kellemes pihenest kivanok a hetvegere! puszi


DOSAR SECURITATE:


Béla Károly şi Nadia Comăneci

Anul 1981 a intrat în istoria gimnasticii româneşti; şi nu pentru că a fost un an cu performanţe deosebite, ci pentru că soţii Martha şi Béla Károly, antrenorii lotului naţional de gimnastică artistică feminin, au decis să nu mai revină în ţară la finele turneului întreprins în Venezuela şi SUA. Reconstituim coordonatele acestui episod – rămânerea pe teritoriu american, dar şi recuperarea ulterioară a fiicei de 7 ani – prin intermediul dosarului de urmărire deschis de Securitate pe numele antrenorului, dosar aflat în Arhiva CNSAS. Rapoartele Securităţii oferă însă informaţii şi despre viaţa soţilor Károly la Oneşti şi la Deva, despre deplasările în străinătate ale tehnicienilor, dar şi despre relaţia plină de asperităţi cu sportivele: cuplului de antrenori i se reproşa severitatea excesivă, dar şi nerespectarea medicaţiei şi a regimului alimentar recomandat de specialişti. Punct culminant al acestui „îngheţ”: după Jocurile Olimpice de la Montreal, Nadia Comăneci şi Teodora Ungureanu au fost mutate pentru o vreme la Bucureşti.Întâi de toate, personajele: Béla Károly s-a născut la 13 septembrie 1942 la Cluj, într-o familie de ingineri. A absolvit în 1968 Institutul de Educaţie Fizică şi Sport şi a primit repartiţie la Liceul de gimnastică din municipiul Gheorghe Gheorghiu-Dej (Oneşti). La rândul ei, Martha Gyöngyver, viitoarea soţie a lui Béla, s-a născut la 13 august 1942 în Odorheiul Secuiesc, a urmat Institutul Pedagogic din Cluj şi a fost instalată pe post de profesor de educaţie fizică la şcoala sportivă din Petroşani. Din anul 1968 s-a transferat la şcoala de gimnastică din Oneşti, înfiinţată prin eforturile Mariei Simionescu.La câţiva ani de la începutul activităţii lor la Oneşti, Martha şi Béla Károlyau fost numiţi la conducerea tehnică a lotului naţional feminin de gimnastică, ajutaţi de coregraful Géza Poszar. Aceasta se întâmpla în anul 1974, iar concomitent cu ascensiunea profesională a celor doi a început să capete contur şi interesul lucrătorilor Securităţii pentru familia de antrenori.Din 1976, dosar de urmărire pe numele lui KárolySecuritatea municipiului Gheorghe Gheorghiu-Dej a primit aprobarea de a-l folosi pe Béla Károly pentru rezolvarea unor sarcini ale muncii de informaţii la 14 mai 1975. Tânărul antrenor a purtat mai multe discuţii cu ofiţeri ai Securităţii şi chiar şi-a dat acordul formal pentru furnizarea unor date de interes operativ. Totuşi, preocupările nu erau comune, aşa că Béla a deconspirat imediat legătura cu structurile informative; în plus, conform sursei „Nelu”, antrenorul era bănuit de intenţii de „evaziune” (fugă din ţară) şi de unele comentarii tendenţioase la adresa regimului politic[1]. De altfel, despre legăturile cu Securitatea, antrenorul a declarat în presa postcomunistă: „au încercat, dar le-am dat înscrisuri de circumstanţă de prin străinătate şi s-au convins repede că nu se pot baza pe mine”[2].Pe fondul inexistenţei colaborării cu antrenorul s-a trecut la verificarea informativă, iar la 12 noiembrie 1976 s-a obţinut acordul organelor de partid locale – procedura standard pentru monitorizarea membrilor Partidului Comunist Român – în vederea deschiderii unui dosar de urmărire informativă individuală. Sub numele conspirativ „Katona” a început supravegherea antrenorului şi s-a dispus punerea în practică a planului de măsuri conceput în acest caz. Din setul de decizii şi acţiuni informative, reţinem: recrutarea de surse din rândul antrenorilor, tehnicienilor şi personalului care îşi desfăşurau activitatea în gimnastică, din rândul factorilor de conducere din domeniul sportului şi învăţământului, precum şi a legăturilor create de antrenor în afara sferei sale profesionale; introducerea unor mijloace speciale de tehnică operativă la domiciliul soţilor Károly şi la locurile de cantonament din ţară; dirijarea surselor pe lângă obiectiv şi propunerea de însoţire a tehnicianului de către un ofiţer de securitate, sub acoperirea de instructor sportiv, cu sarcini prioritare de prevenire[3]. Vedem mai jos ce acţiuni au fost puse în practică, dintre cele plănuite, şi cu rezultate. 
Şicanele Securităţii: antrenorilor li se tăia lumina, fetiţa nu era primită la cămin, locuinţa le era adesea percheziţionatăSuccesul gimnasticii româneşti la Jocurile Olimpice de la Montreal, din 1976, a conferit celebritate şi recunoaştere profesională cuplului Károly. Informările Securităţii erau însă contradictorii la adresa familiei de antrenori: o imagine supradimensionată despre aportul acestora la reuşitele din Canada, orgolioşi, aroganţi, egoişti, materialişti, dezinformatori şi cu lipsuri în comportarea faţă de sportive. Li se recunoşteau însă în documentele de urmărire tenacitatea şi eficienţa în munca depusă pe plan sportiv.Ascensiunea soţilor Károly a culminat cu declanşarea unor controverse în relaţiile cu gimnastele – antrenorilor li se reproşa severitatea excesivă; cu personalul medical – Béla şi Martha erau acuzaţi de nerespectarea frecventă a medicaţiei şi a regimului alimentar recomandat de specialişti; cu Federaţia Română de Gimnastică şi cu organele P.C.R. ale municipiului Oneşti. Legăturile tensionate cu oficialităţile locale nu au rămas fără efecte.Sursa „Elena”, prin nota informativă din 19 februarie 1977, relata: „…la iniţiativa duşmanilor familiei Károly s-a organizat şedinţa cu tov. secretar Roşu şi o altă şedinţă de partid unde tov. secretar Toma i-a admonestat public denigrându-i pe ei şi munca lor. Aceste acţiuni publice sunt completate de multe alte şicane zilnice, care le fac şederea în oraş (Gheorghe Gheorghiu-Dej) de nesuportat, ca de exemplu: li s-a tăiat lumina, telefonul le-a fost închis, magazinul alimentar «MERCUR» a refuzat să le primească comenzile; pe fetiţă nu au mai primit-o la cămin; cât timp au fost plecaţi la Felix şi Borşa securitatea le-a făcut percheziţie în casă; au deranjat totul de nu au mai găsit chilot lângă chilot, iar în unele camere au fost desprinse porţiuni din parchet şi apoi relipite cu prenandez”[4].Despre vizitele lucrătorilor Ministerului de Interne ştiau în primul rând vecinii. Redăm în acest sens conţinutul unei note informative: „o vecină guralivă i-a spus Marthei despre un tip care a intrat în casă, în lipsa lor, de două ori şi avea asupra nişte sârme… ştie că este omul Securităţii, că oraşul nu-i atât de mare”[5].Cantonamentele desfăşurate în afara localităţii nu echivalau cu dispariţia actului de supraveghere; dimpotrivă, la cazarea în diverse unităţi hoteliere, staff-ul tehnic era primit de oficialităţile locale, în rândurile cărora se afla şi un ofiţer conspirat. A doua zi după plecarea la antrenamente, se implantau mijloacele TO (microfoane) cu ajutorul unui colaborator recrutat din rândurile personalului unităţii de găzduire; de asemenea, erau puse la dispoziţie dubluri ale cheilor de la camere în vederea unor pătrunderi ulterioare pentru schimbarea emiţătorului şi a bateriilor[6].Reacţia lui Károly: i-a înjurat şi ameninţat pe liderii comunişti din oraşNeînţelegerile cu factorii politici s-au suprapus cu acţiunile de monitorizare întreprinse de organele Securităţii menite a-i tempera sau timora pe cei doi antrenori. Răspunsul nu a întârziat. Béla Károly a mers la sediul securităţii din localitate şi a intenţionat să le predea cheile locuinţei pentru percheziţii ori instalarea de tehnică operativă, iar liderilor politici din urbe le-a transmis cuvinte injurioase şi le-a reamintit că menţinerea lor în funcţii i se datorează, în virtutea relaţiei avute cu Ilie Verdeţ.Despre relaţia apropiată cu nomenclaturistul Ilie Verdeţ – membru al Comitetului Politic Executiv al CC al PCR şi al Secretariatului CC al PCR, 1969-1986; a deţinut succesiv funcţia de prim-viceprim-ministru al guvernului, 1978-1979, şi prim-ministru al guvernului, 1979-1982[7] – aflăm pe de o parte din documentele Securităţii, iar pe de altă parte de la Géza Poszar. Astfel, despre anularea unei filmări la liceul Oneşti din cauza absenţei Nadiei, la 26 septembrie 1976, antrenorul a declarat: „am să vin luni la Bucureşti, voi informa pe cei competenţi despre toate astea, că am treabă şi la tovarăşul Verdeţ”[8]. Pe de altă parte, prin adresa din 21 iunie 1976, expediată de tov. secretar Ilie Verdeţ către ministrul de Interne, Teodor Coman, s-a dispus neefectuarea unei verificări în legătură cu o plângere a gimnastelor referitoare la regimul dur de antrenamente aplicat de Béla Karoly[9].La rândul său, coregraful Géza Poszar amintea într-un interviu din anii 2000 un episod de dinaintea Jocurilor Olimpice de la Montreal: „Înainte de Montreal, Martha avea probleme cu paşaportul. În acea perioadă nu dădeau voie ambilor soţi să părăsească ţara. Într-o zi, ne-a vizitat la centrul de la «23 August» Ilie Verdeţ, secretar CC al PCR. Béla, foarte atrăgător, a ştiut să i se bage pe sub piele şi să închege o prietenie de lungă durată atât cu Verdeţ, cât şi cu şeful lui de cabinet, Hanea. Iar această relaţie avea să o întreţină cu sticle de whisky şi cartuşe de ţigări cumpărate din străinătate, de la concursuri”[10].Supravegherea continuă şi după mutarea la DevaLegăturile cu elita politică s-au confirmat şi prin faptul că, la sfârşitul fiecărei săptămâni, Béla informa telefonic „persoane din conducerea superioară de partid”[11].Cu toate acestea, persistenţa scandalurilor şi a intrigilor din Oneşti nu a scăzut în intensitate. Aşa că Béla Károly, după nenumărate solicitări şi presiuni şi după ce a obţinut un ajutor concret din partea Consiliului Judeţean de Educaţie Fizică şi Sport Hunedoara, s-a mutat la Deva. La începutul anului şcolar 1977-1978 s-a înfiinţat, astfel, în cadrul Şcolii generale nr. 7, centrul de pregătire a lotului olimpic de gimnastică sub conducerea şi îndrumarea temperamentalului antrenor emerit. Lotul de gimnaste cuprindea zece senioare şi alte 25 de fete din lotul de junioare. În activitatea de pregătire şi antrenament cei doi tehnicieni erau ajutaţi de un coregraf, doi corepetitori (pianişti), un medic şi o asistentă medicală.Securitatea veghea din umbră asupra cuplului şi-şi asigura materialele documentare prin „reţeta” clasică: informatori, ofiţeri acoperiţi şi tehnică operativă. Informatorul „Nelu” – recrutat la 26 februarie 1975 de către Inspectoratul Judeţean de Securitate Bacău în vederea supravegherii informative a persoanelor din cadrul Liceului de gimnastică Gheorghe Gheorghiu-Dej (Oneşti) – avea misiunea de a semnala manifestările duşmănoase la adresa conducătorului statului, precum şi intenţiile de rămânere în străinătate. Iar atitudinea tehnicianului vizavi de familia Ceauşescu nu era deloc prietenoasă, aşa cum rezultă dintr-o notă informativă din 7 februarie 1978: „o atitudine complet ostilă a arătat Béla în legătură cu amploarea manifestărilor prilejuite de aniversarea conducătorului statului, luând în batjocură ce s-a organizat în Capitală”[12].Măsuri pentru protecţia Nadiei: ea şi Teodora Ungureanu sunt mutate la BucureştiPotrivit documentelor Securităţii, în intervalul 1976-1980 au avut loc conflicte repetate ale antrenorului cu Nadia Comăneci. Rapoartele de urmărire menţionează că deteriorarea relaţiilor dintre antrenor şi noua stea a gimnasticii mondiale s-a produs după Jocurile Olimpice de la Montreal, întrucât tehnicianul nu şi-a adaptat metodele psihopedagogice la noua etapă de dezvoltare şi vârstă a sportivei. Divergenţele au fost aplanate de Nicolae Vieru, preşedintele Federaţiei Române de Gimnastică, de Consiliul Naţional pentru Educaţie fizică şi Sport şi, mai ales, de implicarea directă a lui Nicu Ceauşescu.Majoritatea deciziilor au vizat protecţia Nadiei: mutarea acesteia şi a Teodorei Ungureanu la Bucureşti, sub conducerea unui colectiv de specialişti desemnaţi de federaţie, reîntoarcerea la pregătirea centralizată de la Deva în urma satisfacerii unor doleanţe materiale şi familiale, stabilirea definitivă a gimnastei Comăneci la Bucureşti, din 15 mai 1980. Reconcilierile au fost însă de scurtă durată: antrenorul a comunicat în dese rânduri atât factorilor sportivi, cât şi politici inconsecvenţa în pregătire şi parametrii slabi pentru marea performanţă ai gimnastei[13].Relaţia dintre antrenori şi gimnaste în rapoartele Securităţii: injurii, corecţii fizice, privaţiuni alimentare, medicaţie inadecvatăCu un talent nativ şi o putere de mobilizare extraordinară, Nadia Comăneci a strălucit la numeroase competiţii internaţionale până la momentul retragerii din activitate, în 1981. Perioada de răceală instaurată între cei doi antrenori şi „d-ra perfecţiune” a reprezentat arhetipul relaţiilor dintre conducerea tehnică şi gimnastele aflate sub conducerea lor. Cuvintele injurioase, corecţiile fizice, privaţiunile alimentare şi medicaţia inadecvată au fost invocate periodic în rapoartele Securităţii, dar şi în declaraţiile publice ale unor sportive.Emilia Eberle, dublă medaliată cu argint la Olimpiada de la Moscova, în 1980, a făcut – într-un interviu acordat ziarului „Cotidianul” – mai multe dezvăluiri referitoare la cariera sportivă, inclusiv natura relaţiilor cu cei doi antrenori: „Oamenii trebuie să ştie ce se ascunde în spatele zâmbetului afişat de Béla Károly. Nu voi uita niciodată bătăile pe care le-am încasat ca gimnastă… Noi am făcut gimnastică de frică, nu de plăcere. Sigur, nu contest valoarea lui Béla Károly ca antrenor. Totuşi, eu cred că şi fără bătăile pe care a trebuit să le îndurăm am fi ajuns la acele rezultate”[14].Regimul sever de antrenamente şi relaţiile tensionate cu majoritatea factorilor decizionali ai vremii nu afectat însă rezultatele pe plan internaţional. Dacă ne raportăm numai la ediţiile Jocurilor Olimpice de la Montreal, 1976, şi Moscova, 1980, palmaresul acestei discipline sportive a fost impresionant: cinci titluri dintr-un total de douăsprezece, plus cinci medalii de argint şi cinci de bronz.Dar prestigiul gimnasticii româneşti a fost întărit şi prin reprezentaţiile demonstrative organizate în diferite colţuri ale lumii: Japonia, Grecia, Mexic, Venezuela, Italia, Spania, Franţa, Marea Britanie, Norvegia, R.F.G., SUA. Turneele au fost negociate în condiţii financiare avantajoase delegaţiei române (în special, diriguitorilor sportivi şi colectivului tehnic), din care enumerăm: achitarea diurnei, transport, cazare, echipament sportiv, premii în bani (lire sterline, dolari americani, lire italiene) şi cadouri (aparate electronice şi electrocasnice, armă de vânătoare, haine, bijuterii ş.a.[15]. O practică specifică epocii era cumpărarea cât mai multor produse din străinătate, atât pentru uz propriu, cât şi pentru a fi comercializate apoi în ţară. Astfel, dintr-o notă TO (interceptarea discuţiei prin microfon) aflăm că obiectivul „Katona”, la întoarcerea de la „Cupa Americii” (15 martie 1980), şi-a adus multe produse cosmetice, confecţii, jucării, iar o combină tip geantă diplomat i-a fost reţinută la vamă[16].Primele tatonări în vederea plecării din ţară, în 1980Erodarea credibilităţii, şicanele provocate de anumiţi oficiali din lumea sportului, implicarea lui Nicu Ceauşescu în disputa cu Nadia, prezenţa agasantă a lucrătorilor Securităţii, diminuarea protecţiei oferită de Ilie Verdeţ, precum şi ofertele financiare tentante de peste Ocean i-au determinat pe soţii Károly să nu excludă posibilitatea plecării definitive în străinătate.Primele tatonări s-au purtat în timpul turneului american din 1980 şi au presupus mai multe discuţii cu emigranţii Mircea Milescu, proprietarul unei şcoli de gimnastică din Manhattan, Ion Grumezea, profesor de educaţie fizică la New York, şi soţii Olteanu, profesori la o şcoală de gimnastică din Connecticut. Prin intermediul Ghizelei Olteanu, familia Károly a intrat în contact cu exponenţi ai emigraţiei maghiare şi cu Federaţia americană de gimnastică pentru eventualitatea stabilirii în SUA[17].Turneul din 1981: antrenorii şi coregraful nu trezesc bănuieliÎn perioada 5-30 martie 1981, echipa naţională feminină de gimnastică a efectuat un turneu în Venezuela şi Statele Unite ale Americii. Presa scrisă şi instituţiile TV au elogiat evoluţia tuturor gimnastelor, îndeosebi a multiplei campioane Nadia Comăneci.Potrivit raporatelor Securităţii, în timpul turneului, soţii Károly şi coregraful Géza Poszar au cumpărat diferite obiecte de valoare (patru combine muzicale, trei arme de vânătoare, cinci radiocasetofoane auto, obiecte de îmbrăcăminte, bijuterii etc) şi un câine de vânătoare, netrezind astfel nicio bănuială în rândul membrilor delegaţiei. Mai mult: coregraful şi-a înştiinţat telefonic soţia să-l aştepte la aeroportul Otopeni, la 31 martie 1981, întrucât ar avea multe bagaje. Deşi în cadrul delegaţiei se afla şi un ofiţer de securitate, însărcinat cu supravegherea Nadiei, cei trei nu au fost îngrijoraţi; lucrătorul Securităţii fusese cazat chiar în aceeaşi cameră cu coregraful.În preziua plecării din New York, cuplul de antrenori şi Poszar au fost invitaţi la cină de către Ghizela Olteanu, iar aici s-au pus la punct ultimele detalii ale rămânerii în Statele Unite. Totuşi, „conspirativitatea acţiunii nu a fost asigurată pe deplin”: la reîntoarcerea la hotelul „Summit”, Béla i-a propus Nadiei să facă acelaşi pas, în timp ce Nicolae Vieru şi Aurică Stoian, conducătorii delegaţiei, ar fi fost informaţi în prealabil de un antrenor român de gimnastică, aflat în SUA, despre intenţiile soţilor Károly şi ale coregrafului [18].La 9.30, delegaţia a plecat la magazinul Alexander’s. La ora 12.00, cei trei lipseauFilmul părăsirii hotelului new-yorkez, în ultima zi a turneului, s-a reconstituit pe baza declaraţiilor obţinute de la membrii delegaţiei. Astfel, la orele 09.30 s-a plecat in corporela magazinul Alexander’s, aflat la 500 m de hotel. Antrenorul s-a oprit la raionul de bijuterii, apoi a coborât la subsol cu soţia şi s-au făcut nevăzuţi. Géza Poszar, pe de altă parte, a plecat la un alt magazin să-şi cumpere un geamantan. Ofiţerul a rămas cu Nadia Comăneci la parterul clădirii. La ora 12.00, delegaţia s-a reunit în faţa magazinului fără cele trei persoane. Ofiţerul a constatat lipsa bagajelor lui Poszar şi s-a trecut la verificarea camerei unde erau găzduiţi soţii Károly. Desigur, nu mai exista nicio urmă a prezenţei lor. În aceste condiţii au fost înştiinţaţi reprezentanţii diplomatici români în SUA şi s-a hotărât plecarea delegaţiei la aeroportul Kennedy, la ora 15.00[19].Dacă o parte dintre cei prezenţi în America nu au fost surprinşi de actul plecării voluntare al celor trei, oamenii din structurile informative au fost în postura de a nu cunoaşte intenţiile tehnicienilor. Reţinem, de pildă, faptul că în urma relaţiilor amicale cu şeful Consiliului Judeţean de educaţie fizică şi sport şi a Comitetului Judeţean de partid Hunedoara, din 8 iulie 1980, la dispoziţia organelor locale PCR Deva, conducerea Securităţii a ordonat scoaterea mijloacelor speciale de tehnică operativă şi încetarea urmăririi informative a soţilor Károly. Inexistenţa unor indicii care anticipau stabilirea în străinătate a celor trei evidenţiază superficialitatea activităţii de informare, aşa cum rezultă dintr-un raport informativ: „în perioada premergătoare deplasării în Venezuela şi S.U.A. nu s-a observat ca cei în cauză să întreprindă acţiuni pregătitoare din care să rezulte intenţia de a nu se mai întoarce în ţară”[20].Direcţia de paşapoarte, evidenţa străinilor şi controlul trecerii frontierei, prin adresa nr. 115/0460578/F-022434/4 aprilie 1981, informa că fugarii primiseră viza de ieşire din ţară la propunerea Consiliului Naţional pentru Educaţie fizică şi Sport (C.N.E.F.S.), după avizul pozitiv acordat de către Inspectoratul de securitate judeţean Hunedoara. C.N.E.F.S., cu adresa nr. 5357 din 6 aprilie 1981, a comunicat Direcţiei de paşapoarte că la finele turneului cei împricinaţi au dispărut de la hotel cu paşapoartele şi bagajele personale. Măsurile preliminare au vizat instituirea sechestrului pe bunurile materiale aparţinând celor trei „trădători”, cum au fost ei etichetaţi de regim, precum şi audierea rudelor sau altor legături apropiate[21].Scrisoare care să uşureze acceptarea plecării: „Cauzele rămânerii mele aici sunt personale, nu politice”La 7 aprilie 1981, Ambasada României a fost înştiinţată că soţii Károly, ambii în vârstă de 38 ani, părinţii unei fete de 7 ani aflată în România, şi coregraful Poszar, de 31 ani, căsătorit şi tatăl unui copil, au cerut azil politic în Statele Unite. Bill Archer, reprezentantul republicanilor din Texas, a înaintat o scrisoare ambasadei române, prin care solicita guvernului de la Bucureşti să grăbească vizele de ieşire pentru familiile fugiţilor. Scrisoarea a fost semnată de 13 membri ai subcomitetului pentru comerţ din cadrul Comitetului pentru căi şi mijloace al Camerei Reprezentanţilor, care revizuia anual statutul României de ţara cea mai favorizată în comerţul cu S.U.A.În plus, Károly – pentru a justifica gestul şi pentru a obţine dezlegarea plecării fiicei sale – a expediat familiei din ţară o scrisoare, evident interceptată de structurile informative, prin care a subliniat unele aspecte care îl ajutau în demersul său. Reţinem din textul scrisorii: „Oricât de negândită ar părea să fie hotărârea noastră, aceasta este totuşi rezultatul unor serii de abuzuri care au venit din partea Federaţiei… Regret că cel puţin ulterior nu pot explica cauzele tuturor celor care acasă ne-au ajutat şi au stat alături de noi, mai ales organelor de stat, angajaţilor de la Comitetul de Cultură, Educaţie Fizică şi Sport al oraşului Deva, care pot considera pasul nostru ca trădare de patrie... Cauzele rămânerii mele aici sunt personale, nu politice, fapt pe care l-am accentuat peste tot, pe care l-am comunicat şi conducerii ambasadei române din Washington.…Sper că autorităţile de stat române vor cântări loial pasul nostru şi ne vor ajuta la venirea Andreei pentru a ne face posibilă revederea în viitor”[22].Încercările de a o scoate din România pe Andreea Károly, fata tehnicienilorConvorbirile telefonice şi corespondenţa purtată între antrenori şi familiile acestora, intens supravegheate de Securitate, recompun episodul acordării vizei Andreei Károly. La 25 mai 1981, antrenorul cerea mamei sale să o contacteze pe Maca (Bacsa), rudă apropiată, cea care o avea în îngrijire pe fiica lui, şi totodată să obţină formulare pentru plecarea definitivă din ţară. Pasul următor consta în contactarea telefonică a ambasadei americane din România, iar pentru a fi mai convigătoare i s-a recomandat menţionarea numelui Dad Becker, secretar la Departamentul de Stat al SUA. Totuşi, situaţia fiicei nu s-a rezolvat telefonic. Irene Károly a expediat o scrisoare fiului său, xerocopiată de lucrătorii Securităţii, din conţinutul căreia aflăm: „…am reuşit să rezolv problema de care mi-ai spus, însă numai la Bucureşti. Desigur nu aşa cum te-ai gândit tu, prin telefon, pentru că am încercat de şapte ori să rezolv, însă până la urmă mi s-a spus că trebuie să completez nişte formulare şi să discut despre toate aspectele. Acum să-ţi spun ce trebuie să faci tu acolo şi să trimiţi pe adresa Consulatului din Bucureşti. Este vorba de un «Act de garanţie»care se compune din:Affidavit of support şi Bank statement employer letter”[23].Deznodământul fericit a fost conturat şi mai clar după o misivă trimisă părinţilor Marthei, din Odorheiul Secuiesc: mesajul reda satisfacţia antrenorilor pentru soluţionarea pozitivă a cererii de reîntregire a familiei. Cu toate acestea, Béla nu a uitat să-l evoce pe congresmanul Archer, cel mai fervent susţinător al cauzei tehnicienilor, datorită căruia s-a rezolvat doleanţa lor. Momentul reunirii familiei s-a consumat în septembrie 1981, deşi documentele de arhivă nu fac referiri la plecarea minorei.Familia Károly: consacrare pe tărâm americanDupă două luni de peregrinări, cei doi antrenori s-au stabilit la Oklahoma; Béla a primit un post didactic în cadrul universităţii din localitate, unde preda cursuri de gimnastică şi handbal. Din luna noiembrie 1981, soţii Károly şi-au deschis o şcoală privată de gimnastică pentru copii în vârstă de 7-9 ani, cu peste 100 de cursanţi.La prima vedere, tehnicienii români nu ar fi beneficiat de sprijinul nemijlocit al oficialităţilor de resort, dar ascensiunea pe tărâm american, din anii 1982-1984, a fost strâns legată de prietenia cu vicepreşedintele Federaţiei americane de gimnastică, Las Sasvary, emigrant maghiar. Participarea la diverse competiţii internaţionale preolimpice şi rezultatele gimnastei Mary Lou Retton la Jocurile Olimpice de la Los Angeles – sportiva a obţinut medalia de aur la individual compus, două medalii de argint şi două de bronz la concursul pe aparate – le-au adus soţilor Károly consacrarea, inclusiv pe tărâm american. De altfel, ofertele au curs neîntrerupt şi alegerea de a se muta la Houston era logică în contextul unor condiţii de pregătire superioare şi a acordării de recompense financiare substanţiale. Cariera didactică şi, în primul rând, extinderea centrului de gimnastică (circa 1.300 elevi şi 18 profesori şi antrenori) le-au adus Marthei şi lui Béla nenumărate satisfacţii profesionale şi materiale.Nostalgiile vizavi de activitatea profesională desfăşurată în România s-au regăsit constant în discursul celor doi tehnicieni, inclusiv în discuţiile purtate cu diverşi conaţionali. Rigurozitatea, talentul, pregătirea centralizată au fost ingredientele succesului în ţara natală; în comparaţie, în America au reuşit să impună un regim alimentar strict, însă libertatea de acţiune a fost sensibil limitată.Măsurile aparatului de Securitate: influenţarea pozitivă şi scurtcircuitarea relaţiilor cu „Europa Liberă”Deşi Departamentul Securităţii Statului (D.S.S.) nu a beneficiat de elemente esenţiale în prevenirea „trădării” antrenorilor Károly şi a coregrafului Pozsar, totuşi, activitatea informativă a cunoscut o anumită efervescenţă după episodul produs în primăvara lui 1981. Principalele direcţii au vizat influenţarea pozitivă– prin intermediul familiei sau a reţelei informative, având drept scop menţinerea unei poziţii conciliante faţă de regimul politic, faţă de gimnastica românească şi neangrenarea în acţiuni ostile statului – şi scurtcircuitarea relaţiilor cu postul de radio „Europa Liberă”.Corespondenţa purtată de Béla Károly cu oficialii sportului românesc insista pe şicanele făcute de conducerea federaţiei de specialitate, ca element primordial în refuzul de a reveni în ţară, iar declaraţiile radiofonice completau scrisorile-protest la adresa unor diriguitori ai fenomenului sportiv autohton.


Securitatea îşi pregătise însă tactici de contracarare, prin înscrisuri, dar şi prin discuţii cu reprezentanţi ai federaţiei americane de gimnastică. Sursele „Lia Muri” şi „Popescu” îi comunicau astfel lui Károly, în scris, respingerea afirmaţiilor şi, mai mult, le catalogau defăimătoare.

Mai mult: sursele „Monica” şi „Lia Muri” au contactat oficialităţi americane şi le-au transmis „dezinteresat” informaţii despre condiţiile deosebite avute de antrenorii Károly, sprijinul şi înţelegerea dovedită de autorităţile române pentru reîntregirea familiei sale, dar şi că ar fi fost cazul să se abţină de la acţiuni necorespunzătoare[24].

Ce s-ar fi întâmplat dacă antrenorul continua să acuze. Tonul lui Károly se îndulceşteDacă măsurile de influenţare nu ar fi dat roade, atunci s-ar fi trecut la acţiuni concrete de compromitere. Sursa „Lia Muri” s-ar fi adresat lui „Katona” făcând referiri la metodele sale „pedagogice” de pregătire a gimnastelor, precum şi la contribuţia altor antrenori la succesele şcolii de la Deva. Viorel Jianu, preşedintele C.J.E.F.S. Hunedoara, îi reamintea tehnicianului despre spiritul său mercantil, despre abuzurile şi ilegalităţile comise pe durata exercitării funcţiei de antrenor al lotului naţional.Criticile neîntrerupte ale antrenorului ar fi atras noi demersuri de discreditare. În acest caz, soluţia finală era conceperea unei scrisori, interceptată de serviciile secrete americane, care insinua legătura obiectivului „Katona” cu Securitatea Statului. Sprijinul politicienilor americani şi tonul îndulcit al tehnicianului vizavi de conducătorii sportului românesc optzecist au anulat, în mare parte, activităţile defăimătoare pregătite de serviciile de informaţii româneşti.În timp, faima şi câştigurile financiare ale urmăritului „Katona” au crescut continuu, relaţiile cu statul român au intrat pe un făgaş normal, iar monitorizarea acestuia s-a rezumat la declaraţiile şi notele date de sursele şi persoanele de sprijin trimise la diverse competiţii în Statele Unite ale Americii.Note 
[1]Arhiva Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (A.C.N.S.A.S.), fond Documentar, dosar nr. 13346, vol. 26, f. 132
[2]„Sportivii au turnat pentru Securitate”, la http//stiri.kappa.ro/actualitate/17-08-2006/sportivii-au-turnat-pentru-securitate-102575, accesat la 1 martie 2012.
[3]A.C.N.S.A.S., fond Documentar, dosar nr. 13346, vol. 26, ff. 170, 171
[4]A.C.N.S.A.S., fond Informativ, dosar nr. 5189, vol. 2, f. 55v
[5]Ibidem, vol. 1, f. 16v
[6]A.C.N.S.A.S., fond Documentar, dosar nr. 13346, vol. 26, f. 248v
[7]Florica Dobre coord., Liviu-Marius Bejenaru, Clara Cosmineanu-Mareş, Monica Grigore, Alina Ilinca, Oana Ionel, Nicoleta Ionescu-Gură, Elisabeta Neagoe-Pleşa, Liviu Pleşa, Membrii C.C. al P.C.R. 1945-1989. Dicţionar, Bucureşti, Editura Enciclopedică, 2004, p. pp. 614-615
[8]A.C.N.S.A.S., fond Documentar, dosar nr. 13346, vol. 26, f. 382
[9]A.C.N.S.A.S., fond Informativ, dosar nr. 5189, vol. 1, f. 334v
[11]A.C.N.S.A.S., fond informativ, dosar nr. 5189, vol. 1, f. 58
[12]Ibidem, f. 183
[13]A.C.N.S.A.S., fond Documentar, dosar nr. 13346, vol. 31, f. 29v
[14]Roxana Maha, „Povestea gimnastei Emilia Eberle: Glorie prin tortură” în „Cotidianul”, 6 noiembrie 2008 (http://old.cotidianul.ro/povestea_gimnastei_emilia_eberle_glorie_pr..., accesat la 2 martie 2012).
[15]A.C.N.S.A.S., fond Documentar, dosar nr. 13346, vol. 26, f. 192v.
[16]A.C.N.S.A.S., fond Informativ, dosar nr. 5189, vol. 2, f. 28. A.L., muncitor la întreprinderea „Chimica” Cluj, cunoscut ca mare bişniţar şi escroc, a susţinut că, prin intermediul său, Béla Károly a comercializat casetofoane şi minicalculatoare aduse din Occident (ACNSAS, fond Documentar, dosar nr. 13346, vol. 34, f. 92).
[17]A.C.N.S.A.S., fond informativ, dosar nr. 5189, vol. 2, f. 44
[18]Ibidem, f. 44v
[19]Ibidem, f. 51
[20]A.C.N.S.A.S., fond Documentar, dosar nr. 13346, vol. 26, f. 49v
[21]Ibidem, f. 62v
[22]A.C.N.S.A.S., fond Documentar, dosar nr. 13346, vol. 31, ff. 23, 23v
[23]A.C.N.S.A.S., fond Informativ, dosar nr. 5189, vol. 1, ff. 150, 150v
[24]ACNSAS, fond Documentar, dosar nr. 13346, vol. 31, f. 9

'via Blog this'